Drepturile cetățenilor Uniunii Europene

Tratatul de la Maastricht 1992 introduce conceptul de cetățenie europeană

Articolul 17 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană (fostul articol 8) stipulează că este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia dintre Statele Membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv.

Cetăţenia europeană nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci vine în completarea acesteia, adaugând noi drepturi:

Dreptul de liberă circulaţie şi de stabilire în Statele Membre; – dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protecţie consulară din partea autorităţilor diplomatice ale unui alt Stat Membru, în cazul în care statul din care provine nu are reprezentanţă diplomatică sau consulară în statul terţ respectiv; – dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European şi în cadrul alegerilor locale în statul de rezidenţă; – dreptul de petiţionare în Parlamentul European; – dreptul de a depune, la Ombudsmanul European, o reclamaţie cu privire la funcţionarea defectuoasă a instituţiilor comunitare.

“Uniunea va avea următoarele obiective […] să întărească și să protejeze interesele naționalilor Statelor Membre prin introducerea cetățeniei Uniunii”

Titlul I – Dispoziții Comune,   Articolul B, Tratatul de la Maastricht

Cetatenia a fost instituita prin dispozitiile Tratatului de la Maastricht, care a introdus in Tratatul CE partea a doua, intitulata ” Cetatenia Uniunii”, cuprinzand art.8(17)-8 E (22).

Astfel, conform dispozitiilor art. 8(17) par. 1, se instituie o cetatenie a Uniunii. Este cetatean al Uniunii orice persoana avand nationalitatea unui stat membru.

Drepturile ce decurg din calitatea de cetatean european, pot fi clasificate in urmatoarele categorii: drepturi politice, libertati cu caracter economic si drepturile garantii.

Din categoria drepturilor politice fac parte:

Din categoria libertatilor cu caracter economic fac parte:

Din categoria drepturilor-garantii fac parte:

Dreptul la vot si dreptul de a fi ales la alegerile locale este reglementae prin dispozitiile art. 8B (19) par. 1 din Tratatul CE.

Conform acestor dispozitii, orice cetatean al Uniunii rezidand intr-un stat membru fara sa fie resortisantal statului respectiv are dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul alegerilor municipale din statul in care rezideaza. Acest drept va fi exercitat sub rezerva modalitatilor adoptate de catre Consiliu, statutand in unanimitate pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European; aceste modalitati pot prevedea dispozitii derogatorii atunci cand problemele specifice ale unui stat membru o justifica.

Dreptul la vot si dreptul de a fi ales in Parlamentul European este consacrat prin dispozitiile art. 8B (19) par. 2 din Tratatul CE.

Conform acestor dispozitii, orice cetatean al Uniunii rezidand intr-un stat-membru are dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul alegerilor pentru Parlamentul European ale statului membru in care rezideaza. Acest drept va fi exercitat sub rezerva modalitatilor care vor fi stabilite de catre Consiliu, statuand in unnimitate pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European; aceste modalitati pot prevedea dispozitii derogatorii atunci cand problemele specifice ale unui stat membru o justifica.

Dreptul la protectie diplomatica si consulara este consacrat prin dispozitiile art. 8C (20) din Tratatul CE.

Conform acestor dispozitii, orice cetatean al Uniunii beneficiaza, pe teritoriul unei terte tari in care statul membru al carei resortisant este nu dispune de reprezentare, de protectia autoritatilor diplomatice si consulare ale oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca nationalii statului respectiv. Statele membre vor stabili intre ele regulile necesare si vor angaja negocierile internationale cerute in vederea asigurarii acestor protectii.

Astfel, din analiza textului de lege rezulta anumite aspecte, si anume:

Dreptul de a adresa petitii Parlamentului European este consacrat in art 8D (21) par. 1 din Tratatul CE, conform caruia orice cetatean al Uniunii are drept de petitionare catre Parlamentul European. Astfel, beneficiar al drepturilor de petitionare poate fi orice cetatean al Uniunii, ca si orice persoana fizica sau morala rezidand sau avand sediul statutar intr-un stat membru; petitia poate fi individuala sau in grup; obiectul petitiei trebuie sa priveasca un subiect legat de domeniile de activitate ale Comunitatii; obiectul petitiei trebuie sa il priveasca in mid direct pe autorul ei.

Dreptul de a se adresa mediatorului european este consacrat prin dispozitiile art. 8D (21) par. 2 din Tratatul CE.

Astfel, Parlamentul numeste un mediator, abilitat sa primeasca plangerile emanand de la orice cetatean al Uniunii sau orice persoana fizica sau morala rezidand sau avand domiciliul statutar intr-un stat-membru si relative la cazuri de proasta administrare in actiunea institutiilor sau organelor, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de prima instanta in exercitiul functiunilor lor jurisdictionale. Conform misiunii sale, mediatorul efectueaza nchetele pe care le considera justificate, fie din proprie initiativa, fie in baza plangerilor care I-au fost prezentate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, afara de cazul in care faptele respective fac sau au facut obiectul unei proceduri jurisdictionale. In cazul in care mediatorul a constatat un caz de proasta administrare, sesizeaza institutia in cauza, care dispune de un termen de 3 luni pentru a lua masuri. Mediatorul transmite apoi un raport Parlamentului European si institutiei in cauza. Persoana de la care emana plangerea este informata de rezultatul acestei anchete. In fiecare an, mediatorul prezinta un raport Parlamentului European asupra rezultatelor anchetelor sale.

Mediatorul este numit dupa fiecare alegere a Parlamentului European pentru durata legislaturii. Mandatul sau poate fi reinnoit. Mediatorul poate fi declarat demisionar de catre Curtea de Justitie, la cererea Parlamentului European, daca nu mai indeplineste conditiile necesare functionarii sale sau daca a comis o greseala grava.

Mediatorul isi exercita functiunile in deplina independenta. In indeplinirea indatoririlor sale, el nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la nici un organism. Pe durata functionarii lui, mediatorul nu poate exercita nici o activitate profesionala, remunerara sau nu.

Parlamentul European fixeaza statutul si conditiile generale de exercitare a functiunilor mediatorului dupa avizul Comisiei si cu probarea Consiliului statuand cu majoritate calificata.

Dreptul de comunicare cu institutiile si organele de comunicare a fost introdus in art. 8D(21) par.3 din Tratatul de la Amsterdam. Conform acestei reglementari fiecare cetaten european poate sa se adreseze in scris oricarei institutii sau organ comunitar si sa primeasca un raspuns de la acestea.

Dreptul de comunicare este prevazut si in art. 41 par. 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Dreptul de acces la documentele Consiliului, Comisiei si Parlamentului European, este consacrat prin dispozitiile art.191A(225) par. 1 introdus in Tratatul CE de la Amsterdam.

Conform dispozitiilor acestui articol, orice cetatean al Uniunii si orice persoana fizica sau morala rezidand sau avand sediul intr-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului European, Consiliului si Comisiei, sub rezerva principiilor si conditiilor ce vor fi stabilite conform paragrafelor 2 si 3 (acestea se refera la faptul ca pot fi impuse anumite limitari ale liberului acces, pe motive de interes public sau privat, fiecare institutie stabilind prin regulamentul sau interior dispozitii specifice privind accesul publicului la documentele sale).

Libera circulație

Esenta liberei circulatii a persoanelor consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia acestia se afla si muncesc pe teritoriul aceluiasi stat. Aceste discriminari pot sa priveaca conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui regim nediscriminatoriu privind aceste aspecte, se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

Libera circulatie a persoanelor constituie o parte a conceptului mai cuprinzator- Piata Internationala – care nu poate fi realizata in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei persoanelor.

Sensul conceptului de libera circulatie a persoanelor a evoluat mult de la aparitia sa, odata cu evolutia reglementarilor comunitare, ajungand de la persoana privita doar ca agent economic la notiunea de cetatean al Uniunii.

Prin Actul Unic European (intrat in vigoare in 1987) libera circulatie a persoanelor capata o noua calificare, fiind definita drept una dintre cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne. Acest nou statut a condus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie privind noi categorii de persoane, cum ar fi studenti, pensionari, persoane care nu desfasoara activitati economice, dar au resurse suficiente de trai.

Prin Tratatul de la Maastricht (1993) a fost introdus conceptul de „cetatenie europeana„, prin intermediul careia s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii Europene tuturor cetatenilor statelor membre. In plus, Tratatul a inclus in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, trecerea frontierelor externe si politica referitoare la imigratie.

Libera circulatie a persoanelor trebuie insotita de masuri de securitate si justitie, pentru a se crea un cadru favorabil de exercitare a acesteia in interesul si beneficiul tuturor. Aceasta cerinta a fost inscrisa in Tratatul de la Amsterdam sub forma infiintarii progresive a unei zone de libertate, securitate si justitie.

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat „Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene” .

Prin acest document sunt reunite intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice si sociale – consacrate intr-o serie de documente internationale, europene si nationale.

Din punct de vedere a sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetatenii care se afla in mod legal pe teritoriul comunitar.

In acest sens, in Carta este reglementat dreptul oricarui cetatean al Uniunii de a avea libertatea sa caute serviciu, sa lucreze, sa se stabileasca sau sa furnizeze servicii in orice stat membru. De asemenea, rezidentii tarilor parti care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul statelor membre, au dreptul la conditii de munca echivalente cu acelea de care beneficiaza ceatenii sau cetatenele Uniunii Europene.

Astfel, orice cetatean al Uniunii Europene are dreptul de a se deplasa si de a-si stabili resedinta in mod liber in mod liber pe teritoriul statelor membre. Libertatea de circulatie si de sedere poate sa fie acordata, in conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeana, cetatenilor unor terte tari care domiciliaza legal pe teritoriul unui stat membru.

Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezinta unul dintre principiile de baza ale dreptului comunitar. Obiectivul principal privind respectarea drepturilor omului in Uniune a fost acela de a asigura protejarea acestor drepturi in proiectarea, aplicarea si interpretarea legislatiei comunitare. Toti cetatenii Uniunii au dreptul sa circule liber in spatiul european, sa aiba acees la documente si sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de petitionare.

Libera circulatie a persoanelor se poate prezenta in una din urmatoarele forme:

Libera circulatie a fortei de munca este asigurata in interiorul Comunitatii. Ea implica abolirea oricarei discriminari bazate pe nationalitate a fortei de munca din statele membre in privinta angajarii, remunerarii si a celorlalte conditii de munca.

Pentru a beneficia de aceasta libertate era necesara indeplinirea conditiei ca lucratorul sa aiba nationalitatea unuia dintre statele membre.

In prezent Conventia Schengen a fost semnata de 13 dintre cele 15 state membre (Irlanda si Marea Britanie nu sunt membre ale Conventiei, insa au putut opta pentru aplicarea anumitor parti ale legislatiei Schengen; din momentul aplicarii Conventiei, toate statele membre, cu exceptia Greciei, au eliminat controalele la frontierele interne pentru Italia si Austria; Norvegia si Islanda – state terte – au statut de membrii asociati).